Odata credeam…dar am mai crescut, am cunoscut lumea, i`am vazut adevarata ei fata. Acum nu mai deosebesc cuvintele adevarate de minciuni, raul de bine, nu mai vad doar partea plina a paharului, ca inainte. Acum citesc in fiecare privire nevinovata un sentiment negativ, sunt poate paranoica, poate neincrezatoare, dar macar traiesc cu impresia ca nu voi mai fi ranita.
Dar ma insel, numai eu stiu cat de mult.
Stiu ca sunt rece, mi`ai spus`o de atatea ori… Dar nu pot sa ma schimb, nu atat de repede, caci nesigurata si teama sunt adanc infipte in inima mea de gheata.
Stiu ca poate te`am ranit, ca poate te mai ranesc inca. Stiu…si imi pare rau…
Am incercat sa fiu altfel, doar pentru tine, caci esti una dintre putinele persoane pe care le`as putea iubi. Poate ca te iubesc deja, si nu imi dau seama. Sau poate ca e prea tarziu sa te mai iubesc, poate ca tu deja te`ai plictisit, poate ca esti obosit sa incerci sa`mi ghicesti parola, sa ma citesti. Mi`ai zis ca sunt precum o carte vesnic inchisa. Nu poti citi decat titlu… Si niciodata coperta nu se deschide, nu te lasa sa rasfoiesti filele. Ziceai ca ai vrea sa vezi macar primele trei pagini, daca mai mult e imposibil. Macar pe ele, ca sa`ti dai seama ce fel de persoana sunt, ca sa ma cunosti macar putin, caci nu stii niciodata ce gandesc, daca e bine sau nu… Nu stii niciodata ce sa spui, nu`mi poti ghici sentimentele.
E ca si cum ai intra intr`o camera unde lumina e stinsa si unde nu exista nicio palpaire, o stralucire cat de mica ce te`ar putea ajuta sa vezi. Risti sa te impiedici la orice pas. Te lovesti mereu de tot felul de obiecte, de ganduri incuiate in dulapuri. Si la un moment dat, renunti, caci devine frustrant. Si pleci…inchizi usa…si o incui la loc, asa cum ai gasit`o… Nu te`ai gandit ca poate si simplul fapt ca ai reusit sa o deschizi si sa intri a insemnat ceva ? Ca a fost un pas inainte ? Ca peste cateva ore, sau zile, sau poate doar secunde, lumina se va aprinde brusc ? Si vei vedea, vei citi versuri scrise aiurea pe pereti, vei vedea poze din zilele frumoase lipite peste tot, amintiri, sentimente, fobii ?
Te`ai gandit ca poate ai reusit sa deschizi totusi cartea, dar te`ai blocat la prima pagina, ca un copil ce nu se poate hotari daca sa se apuce de citit sau nu ?
Si stii de ce imi e teama cel mai tare ? Ca o sa ti se para inutil, sau plictisitor… Si o sa arunci cartea. O sa treci la alta, poate mai interesanta sau mai usoara.
Si acum razi…citesti si razi... Uite, asta e introducerea…facuta special pentru tine…
Nu mai rade… Stii, daca poti citi printre raduri, o sa ma cunosti. Chiar daca sunt cuvinte ascunse printre metafore folosite inutil, sunt totusi niste sentimente scrise pe o foaie de hartie. Incearca sa vezi dincolo de aparente.
Sau poate ca nici nu vrei asta…poate ca pentru tine e doar un joc, « unul mishto tare », cum ai mai jucat de atat de multe ori…Un joc la care castigi mereu…Incearca, macar de data asta, sa`mi lasi iluzia unei victorii, ca unui copil, pe care nu vrei sa`l vezi dezamagit.
Sau renunta. Si spune`mi daca te plictisesc, daca am devenit banala, neinteresata. Caci o sa plec. O sa apas « esc », sau poate e de ajuns un clic pe « cancel » si jocul o sa se termine. O sa zici « Punct. Si de la capat… » si o sa`mi dai « delete » din viata ta.
Si o sa mai scrii o pagina, sau poate mai multe, in cartea mea. Si la un moment dat, alt curios o sa incerce sa le citeasca si probabil ca nu o sa reuseasca, o sa se plictiseasca, o sa plece. O sa se repete acelasi scenariu la infinit. Iar eu o sa raman aici, o sa scriu un roman… Unul trist, cu sfarsit tragic, cu clasica poveste de iubire neimplinita.
Sau poate ca o sa mai ai rabdare si o sa reusesti sa citesti macar paginile scrise inainte de tine…
Si poate ca nici nu o sa mai incepi jocul.
Si poate ca nu o sa mai fiu nevoita sa ma mint. Poate o sa incep din nou sa cred, sa deosebesc miciunile de adevar, iar paharul o sa se umple din nou. Poate………
