Click-ul de la celălalt capăt o trezi ca dintr-un coşmar, asigurând-o însă că totul era real.
Simţi cum lacrimi reci îi inundă ochii. Clipi. Împotriva voinţei sale, una dintre acestea îşi părăsi temniţa. O simţi rece, alunecând mult prea încet pe obrazul ei. Se prăbuşi pe gresia din baie şi închise ochii, dorindu-şi cu disperare ca totul să fi fost doar o halucinaţie. Dar nu, nu era.
Nu se mai putu stăpâni şi începu să plângă în hohote. Când reuşi să se calmeze, părea că deja trecuseră câteva ore lungi. Reuşi cu greu să îşi ridice pleoapele şi îşi privi reflexia jalnică în oglindă. Machiajul i se întinsese şi urmărea acum, în linii aproape perfecte cursul ultimelor lacrimi ce i se scurgeau pe lângă colţurile buzelor. O usturau ochii. Se ridică greu şi îşi simţi picioarele tremurând. Un singur cuvânt i se învârtea ameţitor prin cap, îngrozitorul cuvânt care o condamnase la nefericire: supradoză…
Privi telefonul căzut. Pentru o clipă se întrebă ce căuta acolo, dar îşi aminti că îl scăpase când aflase că... Se aplecă şi îl ridică uşor, deşi tot ce îşi dorea era să îl arunce pe fereastra micuţă din baie care lăsa toate zgomotele ameninţătoare ale oraşului să pătrundă până la ea, zgomote pe care, pentru prima dată, le simţea străine. O durea capul.
Încercă pentru o fracţiune de secundă să se ascundă în durerea fizică pentru a o uita pe cealaltă, dar... supradoză... supradoză... supradoză... !
Încet, cu toate simţurile amorţite, se îndreptă spre bucătărie, unde ceaşca de cafea rămăsese neîncepută. Bău. Era rece. Nervoasă, plângând, o aruncă în chiuvetă. Lichidul negru se scurse încet, lăsând urme. Anne dădu drumul la apă, o lăsă să curgă câteva secunde, apoi se spălă pe faţă. În contact cu pielea ei, apa rece era insuportabilă.
Se aşeză la masă şi îşi prinse capul în mâini: părea imposibil. Oare era doar o glumă proastă? Dar ştiu, aproape instinctiv, că nu era.
Deodată, pe neaşteptate, speriind-o, cineva sună la uşă. Anne se ridică. În drumul spre uşa de la intrare răsturnă cana în care zăcuse cafeaua. Aceasta se sparse cu zgomot, împrăştiind cioburi peste tot.
Văzu că e Alice şi deschise, murmurând un bună sufocat.
-Dumnezeule, arăţi îngrozitor. Ştiam eu că trebuie să vin!
Alice îşi lăsă sandalele roşii pe covoraşul din hol şi intră în bucătărie.
...to be continued...
