E Craciun.
Ma intrebam, ce inseamna Craciunul pentru mine?
Mai demult, acum 2-3 ani, era un prilej de bucurie. Atunci, Craciunul era timp petrecut cu parintii mei. Asteptam colindatorii cu sufletul la gura, curioasa si entuziasmata. Cand veneau, ii ascultam zambind. Ma bucuram, ca un copil ce eram, ca aveam un motiv sa stau treaza pana tarziu in noapte si sa studiez jocul instalatiei din brad. Imi placea sa fac cadouri, la fel de mult cum imi placea si sa primesc. Nu mai credeam in Mos Craciun, nu mai stiu exact cand mi-a fost spulberata si aceasta iluzie copilareasca, dar cadourile de sub brad erau mereu o surpriza. Bucuria parintilor mei cand le primeau pe ale lor imi dadea o satisfactie de neinlocuit. Pentru ei, eu devenisem "Mosul", asa cum si ei erau, si fusesera mult timp pentru mine.
Craciunul era traditie, nerabdare, curiozitate, entuziasm, calm, pur si simplu fericire.
Acum...ce e Craciunul?
Poate ca mai pastreaza putin din vechea lui culoare, insa e patat, murdarit de griji. Dar oare, nu mai sunt eu inca un copil? Nu ar trebui sa mai duc inca o viata simpla, fara niciun fel de probleme?
Si atunci, de ce acum am un gol in suflet, de ce nelinistea imi alunga somnul. De ce visele au disparut din noptile negre?
De ce e Craciun?! Si de ce, de ce nu mai sunt fericita de Craciun?
De ce iubesc, si de ce sufar?
Si, mai ales, de ce nu mai traiesc decat din niste amintiri ce au devenit vechi, prafuite? Sunt amintiri ale unor clipe de fericire, de fericire deplina. Dar, toate lucurile bune au un sfarsit, care vine prea repede, de cele mai multe ori, te ia pe nepregatite; si apoi te lasa singur in fata celui mai aprig dusman pe care l-ai putea avea: singuratatea. Si ce e singuratatea? E un sentiment, da... E senzatia permanenta ca iti lipseste ceva, sau cineva, chiar daca esti inconjurat de prieteni. E dorinta irationala de a te izola de toti, de ati petrece fiecare clipa cu un pix in mana, un pix ce ar vrea sa deseneze cuvinte pe o foaie, insa tu esti atat de golit de sentimente incat foaia va ramane vesnic alba.
De ce ma simt singura de Craciun?
De ce nu mai vorbesc la telefon, sau pe mess, cum faceam de obicei? De ce nu ascult colinde si ma refugiez in niste melodii triste?
Nu imi mai doresc nimic. Vreau doar sa imi revin, sa fiu din nou vechea "eu" si sa pot sa zambesc din nou de Craciun. Vreau sa uit.
Dar niciodata nu se intampla ce vrei tu...
Presupun ca va trebui sa astep; sa mai treaca alte luni lipsite de viata. Timpul vindeca tot. Traiesc si eu cu speranta asta. Probabil e o iluzie, dar macar e ceva in care sa cred.
Vreau sa treaca mai repede starea asta permanenta de durere, de singuratate, de...gol.
Timpul vindeca tot. Macar stiu ca o sa ma vindece si pe mine, la un moment dat. Macar stiu ca nu doar momentele frumoase se termina.
Pana la urma...e Craciun. Hai sa ne prefacem ca zambim de Craciun.