end of days

Superficială. Egosită. Fraieră. Copil. Proastă. Confuză. Rece. Nepăsatoare. Defecte. Și sunt doar ale mele. Nu vreau să le împart cu voi. De ce aș face-o? Aiurea. Fară coerență. Setimente. Eu.
Vrei sa ma cunoști?...E simplu. Lasă-te condus de aparențe și conștientizează că totul e greșit. Nu îmi plac clișeele, deci nu o să spun că aparanțele înșeală. Aparențele nu înșeală, atunci când știi ce sa vezi în ele..
Învață să observi.
Învață să primești și mai ales, învață CUM să primești. Și, mai mult decât orice, învață să oferi si tu, atunci când sentimentele îți sunt făcute cadou. Nu îți mai bate joc și nu mai zâmbi ironic. Încearcă, doar pentru o zi să fi doar ceea ce ți-ai dorit mereu să fi. Fă doar ce îți dorești cu adevărat și fă tot ceea ce îți dorești sa faci. Nu te opri in ultima clipă, nu te gândi ce or sa creadă alții despre tine, sau ce or sa facă. Renunță tu la aparențe, aruncă tot ceea ce ai fost sau ceea ce ai vrea să fi, dar nu o sa ajungi niciodată. Fi tu, cel din prezent. Trăiește-ți propria viață, nu pe cea a personajului defect in gândire pe care ți l-ai creat de-a lungul timpului. Simte. Nu te mai gândi de cinșpe ori înainte să îmbrățișezi pe cineva, până când pierzi momentul. Învață sa renunți, nu la vise, ci la ambiția prostească de a obține mereu ceea ce îți dorești. Învață să spui ce te doare, nu mai ascunde tot într-o inimă mult prea mică ca să poată supraviețui singură. Fi fericit și nu te mai gândi cât o sa plătești mai târziu pentru asta. „Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodata. Dar in cautarea ei merită să alergi toata viața.” Aleargă! Aleargă cât de tare poți. Aleargă până nu mai poți să respiri sau pici din picioare. Nu te mai teme că nu o să te mai ridici niciodată dacă vei cădea. Chiar și tu știi că nu e așa, că te înșeli ingrozitor.
Învață să uiți trecutul, să te desprinzi de el. Învață să trăiesți in realitate, nu în amintiri.
Până la urmă, ce sunt amintirile? Sunt ceva ce nu vrei să lași în urmă. Sunt ceva ce vrei să vezi înainte de clipa în care vei muri. Dar…nu o să mori mâine. Crede asta! Și lasă-le să plece, pentru o zi. Nu te mai gândi la trecut, sau la viitor. Doar prezent. Atât. Și totuși, dacă ar fi să mori mâine ce ai face?
Eu știu ce aș face, m-am gândit mult la asta.
Mi-aș învige orice fel de teamă. Aș spune fiecărei persoane ce gândesc cu adevarat despre ea. I-aș spune dacă o iubesc sau o urăsc. Oricum nu le pasă. Le pasă decât de propria persoană, adâncită în ignoranța patologică specifică oamenilor.
Nu mă cunoști. Dacă ți-aș spune că te urasc, ți-ar păsa măcar puțin? Îți răspund eu: nu.Te-ai întreba: cine mai e și asta și cine se crede să îmi spună că mă urăște? Ce treabă are ea cu mine? Nu mă cunoști, nu ți-ar păsa. Poate ai vrea să "imi zici vreo două". Dar a doua zi ai uita.
Nu mă cunoști. Dacă ți-aș spune că te iubesc, cum ai reacționa? Îți spun eu: te-ai uita la mine uimit. Te-ai întreba de ce te iubesc. Te-ai întreba de ce te-am ales tocmai pe tine, dacă sunt nebună, dacă vreau să mă sinucid, sau pur și simplu nu m-ai crede. Știu că nu am voie să iubesc fiecare om, doar pentru ceea ce este, doar pentru că traiește și pentru că a avut puterea necesară să ia prima gură de aer, inconștient. Ar fi prea ciudat! Aș fi o ciudata!
Dacă ar fi ultima zi din viața mea, aș renunța, înainte de orice, la minciuni. Blestemate minciuni! Sunt doar niște cuvinte, simple cuvinte menite să deruteze, să înșele, să ascundă acel abstract adevăr. Ce rost au? Poate că uneori te salvează, uneori sunt folositoare, uneori le folosești pentru a-l face pe cel ce le aude să se simtă mai bine. În ultima zi din viața mea nu aș mai spune nici măcar o minciună nevinovată. Toți merită să știe adevărul, chiar dacă nu le place. Adevărul doare, e urât. Dar uneori dezvăluie cele mai frumoase sentimente.
Dacă ar fi ultima zi din viața mea, aș iubi mai mult ca oricând. Mi-aș iubi infinit de mult părintii, prietenii, aș adora orice trecător doar pentru că are dreptul de a respira. Dacă aș muri mâine, i-aș spune LUI ce înseamnă pentru mine, doar dacă aș muri mâine! L-aș iubi cu trup și suflet, mai mult decât oricând, până când dragostea m-ar sufoca, mi-ar accelera bătăile iminii până la un infinit pe minut. Poți să mori de dragoste? Până la urma, și asta tot o boală e. Blestemată boală, te face să crezi că zbori și apoi te aruncă pe pământul tare și rece. Apoi te obligă să te încui în propria-ți persoană, până când tot ea te eliberează.
Dacă ar fi ultima zi din viața mea, l-aș adora și i-aș scrie un volum de versuri, l-aș săruta și aș privi în ochii lui, aș uita să mai încerc întruna să îl urăsc doar pentru că sunt un simplu om narcisist care nu poate să admită că nu trăiește doar pentru sine.
Dacă ar fi ultima zi din viața mea, mi-aș cheltui toți banii, aș vorbi cu fiecare prieten, aș plânge, aș râde, aș înnebuni, mi-aș reveni, aș țipa, aș vorbi întruna, aș alerga în parc, m-aș da în leagăn ca un copil, aș profita de fiecare secundă rămasă, aș fi cum vreau să fiu pentru prima dată în viața mea. Aș uita de tot ce mi-ar îmbolnăvi mintea, nu aș călători nicăieri, mi-aș petrece orele cu cei care mi-au dat motiv să respir.
Dacă ar fi ultima zi din viata mea, aș trăi!
Dar nu e. Deci o să continui sa mint, să mă mint, să mă ascund în propriul meu suflet. O să mor câte puțin pentru fiecare problemă minusculă. Ar trebui să mă gândesc la ceea ce mă face să mă simt bine, și să obțin acele ”orice”.
Pe tine ce te-ar face să te simți mai bine? Te-ai gândit vreodată?
Un zâmbet? Cere-l!
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să te duci la cineva, prima persoană pe care o vezi lângă tine, un necunoscut, un prieten, si să îl rogi să zâmbească, fără niciun motiv? Ar fi atât de aiurea, încât persoana respectivă nu s-ar putea abține. E chiar atât de greu? Uite, vezi cât de ușor e să primești un zâmbet? Nu mai încerca să te răzbuni, sau să faci oamenii să sufere, necesită prea multă gândire inutilă. E mult mai simplu să ceri un zâmbet, chiar si o grimasă forțată.
O lacrimă? Vars-o!
Nu te mai gândi că te vede cineva. Și dacă te vede, ce poate sa facă? Să râdă de tine? Să încerce să te consoleze pentru un motiv pe care nici măcar nu îl cunoaște? Și ce? Dacă vrei să simți gustul sărat al picăturii izvorâtă din durere, sau poate din bucurie, las-o să cadă. Nu-i mai crede pe alții, care spun că lacrimile sunt amare. Nu e așa… Lacrimile sunt parte din tine. Vrei să fi liber? Începe prin a te elibera bucățică cu bucățică.
Un prieten? Cheamă-l!
Sună-l. Nu te mai uita in gol la telefon, apelează. Apasă butonul verde. E simplu. Prea simplu. Spune-i ce ai pe inimă, te va asculta, căci însemni prea mult pentru el, ca să te întrerupă. Nu, te rog, nu spune că tocmai asta e partea cea mai grea. Am zis-o și eu de prea multe ori, până când am realizat că nu e așa. Cel mai greu e să suni. Cuvintele vin singure, căci și ele își doresc sa fie eliberate, să zboare prin aer.
Un pix și o foaie? Ia-le!
Nu minții, trebuie să fie pe acolo pe undeva, ești dependent de ele. Fă o crimă, omoară pixul, termină-i pasta. Și el a râs de tine atunci când nu puteai să găsești cuvintele potrivite să le zgârii pe o hârtie. Acum nu încerca să scrii ceea ce e bine, sau ceea ce ar vrea alții. Nu îi mai da satisfacție. Elimină-I celulele albastre ( sau nu, nu știu) de pastă. Si când s-a terminat, înlocuiește-l. Nu simte, nu se supără.
O țigară? Fumeaz-o!
Mi-ar plăcea să fiu o țigară… Mi-aș trăi viața scurtă facând pe cineva fericit. M-ar aprinde cu o flacără strălucitoare izvorâtă din gaz. Aș arde încet, împrăștiind fum. M-ar fuma și mi-ar consuma ușor viața, scurtând-o puțin câte puțin, așa cum aș face si eu cu a lui. La un moment dat m-ar atinge buzele altei persoane, aș fi un dar. Un dar mic, ce nu durează mult, însă oferă o fericire iluzorie, inexistentă de fapt. Și când m-aș apropia de sfârșit, de moarte, ar trage un ultim fum, mi-ar dărui un ultim sărut. Iar apoi mi-ar strivi scânteia în scrumiera deja plină, m-ar ucide. Iar eu aș mai fumega puțin și m-aș stinge. Aș avea o viață atât de simplă și atât de scurtă, cât o melodie.

Învață, învață sa spui ceea ce simți, învață să nu pierzi momentele potrivite pentru a face ceva deosebit, învață să îți păstrezi prietenii.
Nu aștepta sfârșitul vieții pentru a începe să trăiești.